In progressss....

NOS - Power

Cam de mult n-am mai ascultat muzici pe-aici. Ei, de data asta am o surpriza. "Trupa" se numeste NOS, am mai pus eu ceva cu "ei" pe-aici (;)) cu ceva timp in urma, e inutil sa spun ca "sunt" locally, din Romania adica, iar piesa nu e buna, ci foarte buna. O mentiune speciala pentru clip, realizat tot de... "ei". Mai e nevoie de vreun "Raspundeti"? Si, da! Vineri, sambata... mai inseamna ceva?!
Enjoy, NOS!


PS: a se verifica si tag-urile

Ca intre prieteni...

M-as muta in padure...

Misterul de la Densuş











Despre frumusetea misterioasa a bisericii din Densus, citisem demult. Ce ma intrigasera erau explicatiile diferite gasite in documente, ghiduri, articole, etc despre cei care au construit biserica, modul cum o facusera si scopul ei. Construita in satul Densus, atestata documentar inainte de anul 1300 in inima Tarii Hategului si, mergand mai departe in timp, in inima Regatului Dacilor, biserica ramane un mister. Unele teorii o considera cea mai veche biserica de pe teritoriul Daciei. Istoricii Giurescu in precizeaza anul ridicarii: 1280. Parintele Milan Sesan ii gaseste alt timp al inaltarii, in sec 7. Asezarea constructiei in timp, la un veac sau altul, nu ar fi doar o dovada de slabiciune a cercetarii, ci i-ar schimba total scopul constructiei. In timp ce Baritiu, din perspectiva istoricului, ofera cea mai cuprinzatoare ipoteza, considerand-o “cel mai intreg document din ce ne-a mai ramas in cuprinsul Daciei, biserica cladita de latini(!), azi o biserica crestineasca a romanilor”, mult mai pragmatici, oamenii de stiinta occidentali, ii remarca aspectul vesel" si inainteaza ideea ca "in mod sigur, a fost construita de un localnic care a furat pietre din castrul Ulpia Traiana Sarmisegetuza, aflat in apropiere”!!??. Fara cuvinte.

Nu si pentru mine, care imi continui demersul, deocamdata blocat de tacerea ciudata a parohului de la Densus, dar puternic impulsionat de noul prieten (!?) pe care mi l-am facut prin parohie. (vezi pozele).


Cat o mai costa?

Profanatori fara voie














Miros de iarba in soarele amiezii din Delta pe drumul de langa cimitirul - obiectiv turistic - din Sulina. Si nu intamplator, ci pentru ca in faimosul, pe timpuri, Europolis al lui Jean Bart, trageau atat grecii afaceristi cat si corsarii (sa nu folosesc alt termen, piratii, pentru ca localnicii mi-au spus ca exista diferente...). Unii erau gasiti bucati scoase la mal de Marea necrutatoare, altii ancorau periodic si serveau masa la pravalia lui kir Nicola Stamati sau poate se barbiereau mai sus, pe malul Dunarii, la alt grec celebru, zis Politiku, poreclit asa pentru atractia puternica de a face politica.

Acum e liniste in fostul tirg. Pe drumul spre mare doar caii si cateva joiane iti mai sunt tovarasi. Si spiritele din cimitir. E soare si cald ca-'ntr-o poezie de Labis... Si gandul te duce departe, spre anii copilariei cand parca inadins iti aduceai parintii in pragul agoniei, disparand ore sau chiar zile in sir, pentru a bate padurile sau dealurile din satele vecine. Visarea ti-e franta insa de gadgeturile care-ti atarna de trup si drama de a fi om cu nevoi.. omenesti. Si te prinde si pe tine ca tot omu'. Ieri, punandu-i intrebarea barcagiului care-mi arata frumusetile canalelor Deltei ce-a fi sa fie de-i nevoie de o “urgenta”, omul Deltei, obisnuit se pare cu astfel de angoase la turisti, ma linisti rapid, aratandu-mi bucatile de pamant, relativ aproape de mijlocul apei. Acum era altceva. Eram in plin camp, de jur imprejur balti, stuf si drumul spre mare. Ici si colo, serpi mici de balta. Turistii rari, dar apareau. Ca turistii, sa se plimbe... In momentul in care situatia deveni dramatica, o evaluare rapida a celor 360 grade pe care le aveam la dipozitie in zare, de jur-imprejur, ma aruncara direct pe gardul cimitirului, singurul loc in care exista o “cladire” destinata, dar unde portile erau ferecate, nefiind “ora de vizita”. Paparazzi erau insa prezenti!

Eh, profanatori de (ne)voie! :)

and not forget to..."Dream on"!


Dupa cat muzica draceasca am ascultat si cate pacate facui si azi ca si ieri, din voie sau fara voie, va trebui sa mergem la biserici sau macar sa cetim slove...
Enjoy, pacatosilor! :)

I used Shazam to discover Dream On by Aerosmith


Hi,
I just used Shazam to discover Dream On by Aerosmith and thought I'd share it with you.
Buy on iTunes


Sent from my iPhone

Vasile ceteşte

Vasile are intentii bune si cred ca a cetit mai mult decat cei ce trebuiau, teoretic, s-o faca... Poate-mi povesteste si mie cateva treburi de-acolo! :)

Samsung mini Galacticul, un pitic simpatic!

"Dedicatzie" pentru jurnalistii din televiziunile muzicale!!

"Deci " am primit dedicatie! O dau mai departe! :)


Rock rulzzz, auuuuu!! \_/ \_/ \_/! ;)
(ps1: special pentru jurnalistii din televiziunile muzicale, auuuu! :))
ps2: ah ce vioara a la contrabasu' lu' Apocalyptica are!)

Turkish style

Amorphis 2011 - album nou si concerte in Romania

Pe 27 mai, Amorphis lanseaza un nou album, "The Beginning of Times" iar in noiembrie ii vom avea in concerte in Bucuresti si Sibiu. Da, desigur ca vom merge! Si nu numai in numele unor legende ale celor 1000 de lacuri sau a unei Tuonele, ci in numele a tot ceea ce inseamna AMORPHIS!


(o mentiune speciala pentru clapele "blonde" dar si chitarile "brune cu plete"; cat despre voce... ;)

Tg. Jiu - un oras de poveste





































Nu stiu ce resorturi interne sau motivatii ii pot determina pe locuitorii urbei de pe Jii la un evantai colorat de comportamente si uneori gestica si vestimentatie cel putin curioase, dar incerc... Si ma gandesc ca sa te trezesti dimineata si ziua s-o inchei cu suflarea lui Brancusi in ceafa, zi de zi, ani de-acum, nu e usor... Sa traiesti in fiece zi, mostenirea unei istorii glorioase in luptele pentru apararea orasului, sa faci fata unor nume ca Ecataerina Teodoroiu sau Tudor Gheorghe, te aduce uneori in situatiile ciudate pe care le-am surprins in fotografiile de ici si colo, prin oras...

Numai asa imi explic de exemplu cum e posibil ca in P-ta Centrala a orasului, in spatele meselor din buricul targului, pe fundal, poti citi cu litere mari, rosii: "WC - DUŞ". Si asta judecand dincolo de motivatiile unei oferte complete din partea edililor, pentru cetateanul care comanda o bere la respectiva terasa. Adica un dus si-un drum la... tron, gratis. Localnicii m-au uimit si prin accesoriile originale, vezi catarama- rozeta a cetateanului surprins intr-un alt instantaneu. Nu am sa inteleg niciodata cum fantana care face parte de-acum din Complexul Brancusi a fost vopsita-n "verdele-ala" de nedescris. Sau cum pe o cladire din sticla albastra, cum vezi azi la tot pasul, au putut scrie HOTEL BRANCUŞI... In fine, dincolo de tot si de toate, orasul are un farmec aparte pe care nu i-l poti decela decat daca incepi sa schimbi cateva vorbe cu oamenii sai. Atunci totul se schimba si parca ai vrea sa afli povestea fiecaruia, pentru ca fiecare om din tirgul asta are o poveste a lui care merita a fi ascultata...

E-he, cultura asta!

Primaria Tulcea cu plusuri si minusuri. Nu conteaza din ce motive, dar precum vedeti, e coada la teatru! Pe de alta parte, nu stiu ce se-ntampla cu caii din Delta. Eu i-am vazut destul de zdraveni. In fine.


Satul Cardon

Delta pe canale

Frustari ancestrale, miorlaituri maidaneze si alte sentimente confuze
















Este incredibil cum frustari nebanuite, poate vechi, poate ancestrale, pot modifica oamenii. Era cat pe ce sa mancam bataie pe o strada (str. nr. 2; imi imaginez ce pateam pe strada nr. 3 sau 4 - probabil ne-o luam direct in freza) pentru simplu motiv ca faceam fotografii intr-un oras de la capatul tarii si inceputul Marii. "Las' ca va stiu ei p-astia care veniti si pozati numai ce-i rau si urat, nerusinatilor! Mereu vin jurnalisti ca sa ne faca prosti!".

Daca in glasul femeii ce ne apostrofa nu as fi simtit o durere sincera, mai mult o dojana in care, fara cuvinte, printre vinovatii pentru starea actuala a fostului port la Dunare, candva stralucitor cu cei peste 40.000 locuitori ce animau viata prin portul cu corabii genoveze, britanice sau ale corsarilor de pretutindeni, se includea si pe ea, ca o recunoastere a neputintei si limitarii conditiei umane, poate as fi raspuns la fel de violent. I-am spus femeii ca tocmai imortalizam o pereche de infractori sexuali, in the act, ce miorlaiau peste gardul casei de vis-a-vis. Daca e asa, imi cer scuze, a mai aruncat femeia imbracata decent, mai degraba o profesoara sau lucratoare la primaria locala, indepartandu-se trist insa cu pasi repezi si spatele drept, spre piata orasului.

Un amestec de sentimente confuze mergand de la neputinta, la mila dar si admiratie pentru omul locului m-au adus in starea aceea in care te intrebi "La ce bun?"

Dinspre gardul cu pricina, miorlaitoarele isi vedeau nestingherite de nunta, intr-un oras in care numai ele erau fericite...

Acum plaja e aproape plina de delfini morti... Incredibil

S-o creada cine-o vrea

Vacanta cu iz de serviciu

Original style


Originalitate in prezentarea marfurilor intr-un hypermarket din sud-vestul tarii. Oare care sunt criteriile?!

Pazea ca vin luptatoarele in fuste!



In partea aceea de tara, amazoanele (zic de cele adevarate!) calarete 'au baikere (;)), merg calari cu fusta, tata! Luptatoare adevarate! Paaaaazeeea!

Evident Manowar, Warriors of the World!

Minte-ma frumos... ca la Hobita



























In vacanta oamenii se duc de regula intr-un loc departe de nebunie, sa uite si sa se rupa un timp de agitatia cotidiana. Eu am avut doua probleme. Pentru care am facut peste 800 km intr-o zi, alte 7-800 in alta. Adica am fost in concendiu. Am plecat joi si-am venit sambata. Cu 2 probleme mai nerezolvate ca la inceput si franta de oboseala: Biserica din Densus si Casa memoriala Brancusi, din Hobita.

Pentru a doua, am gasit o localnica binevoitoare la vorba care insa mi-a mai adus un voal peste faldurile constiintei si amintirilor mele din copilarie despre acel loc. “Stati d-ra linistita, m-a abordat femeia. Se face atata caz fara sa se stie adevarul. Casa asta - si-mi arata peste gard obiectivul turistic numit “Casa memoriala Constantin Brancusi”- nu e nici a lui Brancusi, nici a tatalui sau, nici a vreunei surori. E a unui localnic care a cumparat o casa facuta de mesterul si proprietarul de pamanturi Brancusi, tatal sculptorului. Din casa adevarata, n-au mai ramas decat 4 scanduri, pe care se bat ca chiorii toti mostenitorii la succesiune, asa ca statul nu le poate cumpara. Englejilor si nemtilor care vin aci le spunem ca asta e casa lui... Si daca ma gandesc bine, cand era mic, s-ar putea sa fi stat si prin camerele astea, ca erau un pic rude si vecini in sat... Si ca totul sa ia o finalitate clara, mi-a incheiat aratandu-mi 2 pietre una peste alta, la 10 m de pridvorul asa-zisei case memoriale. Acolo a fost casa lui!"

Ma indrept catre masina, cu capul mai tulbure ca la inceput. Din eter, parca fara legatura cu lumea asta, inca o intrebare isi primea un raspuns: Nu va suparati, unde este casa lui Brancusi? O voce de-acum cunoscuta ii indruma pasii spre adapostul cu pricina. La iesirea de pe ulita, un Brancusi numai bust, isi plange parca singuratatea in tacere. Privindu-i chipul in apus, parca mi-ar spune ca imi meritam soarta. Pana la urma, ce atata tevatura dupa moartea mea. Am vrut sa le las toate operele mele, dar nu m-au vrut. Acum se bat pe 2 scanduri...

O dalta se joaca intr-un lemn imaginar sau poate intr-o piatra. Localnicii din Hobita de Gorj se pregatesc de inserat. O joiana pe marginea drumului isi asteapta nelinistita stapana. Maine, alti turisti isi vor primi raspunsurile la intrebarile lor. Si viata merge inainte...